DIVERSITATE CULTURALA

Nikos Gousgounis - Cultural Diversity
traducere de Andreea Zetu + Raluca Mocrei

Asimilare inseamna absortie. De exemplu, daca in Romania exista o minoritate italiana, in timpul a aproximativ 3-4 generatii, ea va fi asimilata. Tendinta globala de actualitate este integrarea. Exista insa un paradox: la nivelul cultural integrarea este necesara, dar pe plan economic cum este integrarea? Exista oameni cu mai multe sanse, altii cu mai putine. Atunci cum se poate ajunge la integrare? Rezulta deci ca studiile antropologice si cele umane se afla la o rascruce foarte dificila pentru ca trebuie sa rezolve problema integrarii, in timp ce economia spune ca aceasta nu e posibila decat pentru putini oameni, nu pentru majoritatea. Asta ar putea fi considerata o problema in Romania.
A fi optimist inseamna a avea incredere intr-un viitor mai bun, dar in sistemul actual de globalizare nu exista incredere. Tinerii nu mai au incredere unul in celalalt, deci romantismul s-a terminat, pentru ca daca nu poti avea incredere in cei apropiati (vecin, coleg, persoana de aceeasi varsta cu tine) nu poti avea incredere in cei adulti. Desi, daca nu te increzi in nimeni, nu mai esti optimist. Daca nu te increzi, nu poti sa crezi. Exista de asemenea un risc intr-o societate globalizata. In acest sens exista o carte a unui sociolog german Beck, scrisa acum 7-8 ani, carte tradusa si in limba Romana. Beck - "Risk society". Cartea e scrisa dintr-o perspectiva sociologica, dar exprima faptul ca infruntam multe riscuri. Chiar daca dispunem de o tehnologie mai avansata ca mai inainte, ne asumam mai multe riscuri decat acum 50 de ani pentru ca situatia s-a schimbat. Spre exemplu riscul unei epidemii de SIDA, una dintre cele mai mari probleme ale tinerilor de astazi. Datorita acestei epidemii, ei nu mai au incredere in cei din jur, nu pot fi optimisti si sentimentul de iubire este atenuat, oamenii renunta la a mai fi romantici.
Tinerii devin foarte activi si practici adica sunt initiati sa se adapteze vietii intr-un mod mecanic. A fi initiat inseamna a elimina riscul, a face totul cu un grad de securitate ridicat. Si asta nu mai inseamna romantism. In timpurile romantice, oamenii aveau incredere in ei si in cei din jur, asumandu-si riscurile. Dar acum, nu ne mai putem permite sa riscam pentru ca riscul e o problema de viata si de moarte. Pe timpurile bunicii mele, un baiat si o fata puteau avea incredere unul in celalalt, riscand doar ca fata sa ramana insarcinata. Acum exista pericolul imbolnavirii de Sida. Existau si atunci metode contraceptive, dar problema care se pune este increderea care exista intre cei doi. Acum exista relatii, dar ele nu mai sunt bazate pe incredere. Si a avea o astfel de relatie este de neconceput, pentru ca nici macar nu poate fi numita o relatie adevarata.
Spre exemplu in Suedia inainte de aparitia Sidei au fost tinute cursuri de educatie sexuala. Care este diferenta ? La inceput, inainte de raspandirea epidemiei, se discuta tot timpul despre practica, acum intreaga problema e cum sa previi boala si sa iti pastrezi sanatatea.]
Si daca tot veni vorba, va rog sa clasificati in functie de importanta problemele pe care credeti ca le au tinerii de astazi. Vom asculta opinia tuturor apoi vom insista pe problemele comune, realizand astfel o comunicare perfecta. Putem sa comparam listele. Spre exemplu, problema somajului daca e prima, a doua, a treia ca importanta. Deci putem face o statistica. Eu nu cred in statistici. Statisticile normale sunt efectuate pe aproximativ 1000 oameni.
Iata cateva intrebari asupra carora sa meditati:
Este posibila autonomia culturala ?
Care este diferenta dintre notiunea de dezvoltare si aceea de organizare a culturii? (Daca organizarea culturii are de-a face cu dezvoltarea are de-a face cu dezvoltarea societatii).
De ce diferenta intre antropologie si sociologie este atat de putin importanta in ziua de astazi ?
Dati o buna paradigma de diaspora culturala.
Traditia poate fi dinamica ?
Presupuneti ca aveti de studiat etnogeneza Moldovei. Care din scolile de antropologie mentionate in timpul cursului ar fi cea mai potrivita in studiul acestei probleme ?
De ce etnocentrismul nu ajuta la intelegerea etnogenezei ?
Puteti sa subliniati punctele comune intre cultura populara orala si mass-media ? (TV, presa)
Exista puncte comune intre globalizare si cosmopolitanism ?
Credeti ca - criteriile de evaluare ale unei organizatii culturale se pot clasifica - culturile in culturi mai dezvoltate si altele mai putin dezvoltate? Este de ajuns sa judeci o cultura dupa gradul de dezvoltare ?
Care este identitatea voastra culturala ?
Presupunand ca un extraterestru va viziteaza pamantul, ce i-ati putea spune despre cultura care reprezinta planeta ?
Cum pot ajuta antropologia si studiile umane intelegerea vietii umane in era tehnologiei electronice ?
De ce tinerii sunt atat de interesati in adoptarea inovatiilor, lucrurilor noi.
Mitul lui Oedip
Trebuie, cred, sa explicam anumiti termeni. De exemplu, stiti ce inseamna "terras" ? Terras inseamna pericol. In mitul lui Oedip exista amenintarea Sphinxului, iar problema consta in descifrarea ghicitorii: Cine merge la inceput in patru picioare, apoi in doua, apoi in trei ? Nimeni nu putea sa raspunda si monstrul (Sfinxul) omora pe toti cei care nu stiau raspunsul la ghicitoare.
Primul care a raspuns corect a fost Oedip, care venea ca un om obisnuit in oras. Raspunsul sau a fost: omul. Pentru a fi rasplatit, Oedip a devenit rege al Thebei, casatorindu-se cu regina (Yocasta) care era vaduva si care din nefericire ii era mama. Lucrurile iau o intorsatura tragica.
Vechii greci au putut deci sa faca analogii si sa inteleaga ca ne tragem din animale. Un exemplu in acest sens este copilul care la inceput merge "in patru labe". Apoi picioarele sunt doar doua, insemnand maimuta si in ultimul stadiu, cele 3 picioare cele doua picioare ale omului si unealta de sprijin reprezinta maturizarea speciei umane.

Nikos Gousgounis traducere de Turcanu Geanina Gabriela
Un om trebuie sa fie, inainte de toate, Kallos. Kallos in greaca inseamna frumos. Ceea ce se intampla este ca in greaca moderna are loc o confuzie. Nu stiu care a fost evolutia limbii inca din antichitate, dar noi spunem “ Kalos “ pentru “ bine “: Kalli mera inseamna “ buna ziua ”. Deci, Kallos in greaca inseamna “bine “, dar in greaca veche insemna “ frumos “. Si frumusetea in sine este Kallos. Deci acesta este primul termen.
Al doilea este “agathos“, care inseamna curajos. Exista de asemenea o expresie, “Kollos agathos“ care desemneaza ambele virtuti impreuna adica curajos si frumos in acelasi timp. Si asta putem spune despre un soldat, Ahile de exemplu.
Acum sa trecem la a treia notiune. Vitios inseamna onest, o persoana onesta.
Al patrulea termen care a fost aproape uitat, nu mai este vorbit in greaca moderna si inseamna bunatate, dar este pierdut in limba actuala.
Cel mai important si cel mai complicat e “sofos“ si voi analiza acest termen. Este un anumit fel de intelepciune, o intelepciune speciala, adica posibilitatea si potentialul de a avea un creier bun. Acesta este sensul propriu, dar bineinteles inseamna si “minte“ .
Posibilitatea si calitatea de a sti cand si cum sa te opresti cum sa te abtii de la anumite placeri, cum sa fii prudent si cum sa-ti cunosti propriile limite. Sofismul este considerat a fi una dintre cele mai importante notiuni si din aceasta cauza ea a fost analizata cel mai mult in tarile vestice.
Deci educatia platonica a tinerilor are de a face cu abstractul din urmatoarele motive: vechii greci erau pregatiti in calitate de cetateni liberi sa infrunte societatea. Dreptul parcurgerii unui traseu initiatic era, ca sa spunem asa, institutionalizat. In Athena, incepand din ziua in care a implinit 18 ani, tanarul putea fi considerat un adevarat cetatean, cu toate drepturile si obligatiile respective. Acesta este un ritual de trecere foarte sofisticat. A fost analizat si demonstrat faptul ca pana si in societatile primitive, intregul proces era nu institutionalizat, dar in orice caz ritualizat. Ritualul presupunea urmatorul lucru: o data pe an, toti baietii si toate fetele care implineau 18 ani, trebuiau sa ia parte la un fel de dans traditional, care simboliza rezultatul final al ciclului de initiere. Baietii trebuiau sa urce pe munte insotiti, bineinteles de niste experti (oameni ai tribului) si acolo trebuiau sa-si demonstreze abilitatile. Acest tip de ritual initiatic, in Africa, dar de asemenea si in alte societati primitive avea loc o data pe an, cand comunitatea ii aduna pe toti cei care implineau 18 ani, pentru a marca trecerea in lumea adultilor.
Dar ce intelegem de fapt prin aceasta trecere din lumea adolescentei in lumea adultilor? Cred ca atat in societatile primitive, cat si in cele din ziua de azi, intregul proces de maturizare este incurajat de comunitate. Spre deosebire de timpurile vechi, acum, din contra, nu exista o data cand trebuie sa aiba loc aceasta trecere simbolica. Mai mult, stim ca persoanele peste 18 ani, dobandesc anumite drepturi civice, ca de exemplu dreptul de a vota sau de a detine o carte de identitate. Dar acesta este un lucru tipic si oficial, procesul de maturizare este insa foarte lung si diferit in cadrul societatii moderne, pe cand in societatile vechi totul consta intr-un ritual care avea loc o data pe an. Dar scopul nostru nu este acela de a realiza o comparatie si de a spune ca “ asta e bine “ sau “ asta e rau “, ci sa ne concentram si sa punctam acele schimbari sociale care au loc in fiecare societate. Exista necesitati diferite, ca urmare a unui proces de evolutie diferit. De fapt, e un proces de diferentiere foarte complicat, care a condus la aceasta asociere. In momentul in care vorbesc de societatea moderna ma refer la partea de vest si nu la restul, care nu are nimic de a face cu procesul nostru de maturizare. In ziua de azi, la realizarea acestui proces contribuie atat familia, scoala, cat si presa. Scoala si presa nu au nici un profit atata timp cat copiii si adolescentii se maturizeaza mai devreme, ei au nevoie ca acestia sa se maturizeze mai tarziu.
Educatia, in mod normal, trebuie sa reproduca anumite cunostinte provenite de la generatiile anterioare si sa le ofere noilor generatii, in asa fel incat acestea sa-si poata gasi un loc in procesul de productie in viata de zi cu zi. Deci care e rolul clasic si academic al educatiei?
In zilele noastre educatia are mai mult o orientare tehnica. Dar tehnic inseamna cum sa te specializezi mai devreme si aceasta este deja o contradictie. Cum sa te specializezi mai devreme? In generatia de azi exista oameni mult mai imaturi decat in generatiile anterioare, lucru ce denota ca sistemul oficial de educatie nu are in vedere problema maturizarii pe plan emotional a tinerilor. Nu este luata in considerare latura sentimentala si nimeni nu-si asuma aceasta responsabilitate. In sistemul educational se intuieste o viitoare profesie a unor tineri aflati inca la o varsta frageda, de 14-15 ani, deci orientarea profesionala este considerata in zilele noastre mult mai importanta decat orice alta orientare. Este foarte ciudata tehnica aplicata in licee, aceea de a directiona elevii spre o anumita profesie care are de fapt legatura cu procesele tehnologice de viitor. Tinerii de 14-15 ani sunt obligati sa-si aleaga profesiile in functie de abilitatea lor de a opera intr-o societate computerizata, dar nimeni nu mentioneaza aspectul emotional al dezvoltarii lor. Se crede ca aceasta maturizare va decurge automat, de la sine, dar se intampla exact opusul. Multi sociologi au demonstrat ca acest proces este mult mai dificil decat se crede, deci o persoana poate atinge varsta de 25 ani fara ca acest lucru sa insemne ca acea persoana e matura. Deci, ce intelegem prin procesul de maturizare in conditiile actuale?
Unul din parametri maturizarii, foarte apreciat in trecut si de fapt apreciat intotdeauna de tineri este procesul de “ eliberare “ si s-ar traduce in felul urmator: cum ar putea tinerii sa realizeze acea eliberare, acea “ rupere “ definitiva de legaturile cu vechea generatie? Cu alte cuvinte, cum sa se indeparteze de parinti? Exista chiar un vechi ritual: fiii isi mancau tatii. Freud vorbea despre acest joc canibalistic in care batranul tata a fost mancat de fiii sai .
Dar nu vorbim despre asta, ci despre problema tinerilor de a se elibera de traditie. De exemplu, una din intrebarile pe care le-am pus era, “ce credeti in legatura cu traditia, poate fi traditia inovatoare, pot tinerii sa gaseasca mereu in traditie lucruri inedite sau e traditia doar ceea ce numim repetare a unor valori clasice, conversative? In general tinerii sunt inventivi, sunt in cautarea inovatiei de asemenea insa, ei incearca sa-si gaseasca locul in aceasta lume, sa inteleaga de unde vin si care este scopul lor in viata. Aceste probleme sunt foarte importante, chiar le-am putea numi “probleme existentiale ale individului “. In acelasi timp insa tinerii traiesc si se dezvolta in societati, in grupuri sociale si astfel ei realizeaza ca de fapt problemele cu care se confrunta nu sunt numai ale lor, ci si ale colegilor, si astfel ele devin probleme sociale colective. In greaca “probleme” inseamna ceva ce se afla in fata ta, un obstacol de exemplu, pe care trebuie sa-l treci pentru a putea trece mai departe. Dar tinerii, pentru a evita sau a depasi aceste probleme, de obicei recurg la o alta “smecherie“ care poate fi numita “proiectie“ . In greaca veche “problema“ inseamna acelasi lucru: ceva care e plasat in fata ta de catre forte necunoscute si pe care trebuie sa le depasesti. Proiectia in schimb este ceea ce in greaca numim “provoli”. Provoli poate insemna proiectia unui film, de exemplu, cu alte cuvinte acest termen inseamna a-ti crea singur propriul obstacol. Tinerii prefera sa-si puna singuri probleme si intra in contact mai degraba cu proiectia unei probleme decat cu problema in sine. Care sunt problemele tinerilor? Tinerii incearca sa-si imagineze ca eliberarea implica luarea unei decizii pe cont propriu.
Exista un eseu foarte celebru scris de catre Marcuz la inceputul secolului al 16-lea. Marcuz era considerat profetul miscarii eliberatoare juvenile si a scris acest eseu celebru despre eliberare, care a fost totodata best seller timp de 5 ani de zile. El nu spunea nimic exceptional, ci doar reamintea toate teoriile filosofiei vechi si sustinea ca tinerii, pentru a se elibera, trebuiau sa fie departe de conexiunile cu vechea traditie. Aceasta inseamna ca tinerii trebuie sa aiba gandirea lor proprie, cat si un mod nou de a vedea lucrurile pentru a putea intelege viitoarele probleme si sa nu priveasca inapoi. Acest principiu contrazice ideile societatilor traditionale. In societatile primitive, un tanar care trece prin ritualul de initiere, trebuie in mod implicit sa priveasca inapoi, pentru ca fara a privi in trecut, nu poate sa-l duca la bun sfarsit. In societatile primitive asadar, exista o conexiune intre generatia trecuta si generatia viitoare. In societatea noastra insa, lucrurile nu stau astfel, deoarece avem tendinta de a respinge vechea traditie. Deci, in societatea moderna, traditia nu e considerata ca fiind un lucru important, o virtute, ci dimpotriva, e vazuta ca o inhibitie, ca o problema, deci se considera ca traditia trebuie respinsa pentru a putea merge mai departe, in acest fel tinerii nu au niciodata timp sa inteleaga, sa invete sau sa cunoasca traditia, in special daca traiesc in societati urbanizate, de consum. Aceasta este denumirea oficiala a societatii in care traim: urbanizate, deoarece este o mare aglomeratie, sunt o multime de oameni care isi desfasoara viata impreuna si desigur au servicii in loc de alte profesii. Serviciile inseamna un mod de lucru non personal si aceasta societate tinde sa dea mai multa importanta consumului decat productiei.
Deja am spus ca tinerilor din ziua de azi le este impus inca de la o varsta frageda sa devina consumatori pasivi. Publicitatea le este adresata lor astfel incat ei vor deveni potentiali consumatori pasivi inca dinainte de a fi producatori si in consecinta de a fi responsabili pentru banii lor. Intreaga societate din ziua de azi are tendinta de a fi imatura. Din aceste virtuti macar una se refera la estetica, in timp ce celelalte se refera la calitati morale, spirituale. Kallos, frumusetea, e ceva care poate fi reprezentat prin desen, perceput cu ajutorul imaginilor vizuale si se refera la estetica, desigur. Care e intelesul esteticii si care e diferenta dintre estetica si celelalte virtuti ? La vechii greci aceasta virtute era foarte importanta, si ca dovada a acestui fapt, o putem vedea reprezentata in vechile statui. Frumusetea masculina sau feminina este foarte importanta in orice muzeu, cu totii cunoastem formele si modelele esteticii acelor vremuri si poate ele nu sunt departe de cele din ziua de azi. Estetica era importanta pentru ca era una din cele 5 virtuti ale antichitatii. Daca ai una din aceste virtuti si nu le ai si pe celelalte, atunci apare o ruptura. Dar daca le ai pe toate, atunci e foarte bine.
Voi examina acum daca in societatea noastra si in actualul proces de modernizare, tinerii au sansa sa dobandeasca celelalte calitati sau sa realizeze importanta lor sau daca o au numai pe aceasta (estetica) si cu aceasta raman toata viata. Cred ca e o tendinta in societatea moderna sa prezentam indivizii (si acest lucru se intampla la varsta foarte mici) mai frumosi decat sunt in realitate. Toate aceste saloane de infrumusetare, incercarile femeilor de a fi mai slabe, intr-un cuvant toata aceasta moda, nu e altceva decat o imensa industrie, provenind nu numai din Franta, ci si din Italia pentru ca exista multi stilisti italieni. Franta si Italia castiga mai multi bani din industria modei decat din productie. Deci important este sa aflam cine raspunde acestor mesaje lansate cu ajutorul publicitatii, deoarece reclamele publicitare se adreseaza acum nu numai oamenilor, ci si adolescentilor. Exista tot felul de papucei si pantalonasi la moda pe care copilasii trebuie sa le poarte pentru ca alaturi de aceste produse se afla sigle precum: “trebuie neaparat sa ai acest produs, sa-l porti“ etc. Francezii au inceput cu industria cosmetica, (L’Oreal) au continuat cu industria parfumurilor (care a devenit o traditie inca din antichitate) si acum a ajuns sa creeze haine la moda). Creatorii de moda castiga sume enorme de bani pentru ca oamenii au tendinta de a imita, de a urma toate aceste mesaje .
Sa vedem acum care este intelesul cuvantului “mod“. Mod (modus in latina) inseamna cale, mod de viata. O traducere din greaca a cuvantului moda ar suna in felul urmator (si eu am fost uimit prima data cand am descoperit asta): noi folosim cuvantul pentru a descrie un tren format din vagoane si locomotiva, cu alte cuvinte moda reprezinta un tren in care odata ce te-ai urcat, trebuie sa-l urmezi. Prin mod nu intelegem altceva decat cale, in timp ce mod inseamna multe alte lucruri; modernismul fiind situatia de a fi tot timpul la moda. Dar de ce e asa de important sa fim tot timpul la moda? Am discutat subiectul acesta cu sute de oameni, si toti sunt convinsi ca a fi la moda este cel mai important lucru din lume, chiar mai important decat sa castigi destui bani pentru a supravietui si a nu imprumuta de la altii, mai important decat sa fii in relatii amiabile cu ceilalti, mai impotant decat sa-i respecti pe cei mai in varsta, mai important decat sa ai parte de o educatie aleasa, mai important chiar decat activitatea profesionala.
Sa fii la moda e foarte important si in special la varsta asta intre 18 si 30 ani. Dar aceasta varsta se prelungeste, merge spre 40 ani, in America a ajuns chiar la 50, adica intr-o perioada foarte scurta de timp, putem observa ca intr-o intreaga generatie compusa din persoane aflate la varsta a doua, a treia, care doresc sa imite de fapt moda de a fi tanar. Toti vor sa fie tineri. Va amintiti ca exista candva, in America, o revista de moda numita “seventeen“ care se adresa tinerelor de 17 ani. Cred ca aceasta revista era citita de femei care aveau in jur de 57 ani. Deci, daca priviti in ansamblu toate aceste sectoare ale modei, puteti sa vedeti ca totul se invarte in jurul unei anumite mentalitati: cum sa fii frumos, cum sa fii atractiv, si asta e totul: doar estetica. Mitul grecesc original explicand si subliniind vanitatea esteticii, este desigur mitul lui Narcis. Narcis era un tanar foarte atractiv, care isi oglindea tot timpul chipul (nu in oglinda pentru ca pe atunci nu exista asa ceva, ci in transparenta lacului). Si el era indragostit de imaginea sa, cu alte cuvinte era un idolatru, un admirator al propriei sale imagini. Deci analitic vorbind, chiar Freud explica candva aceasta periculoasa deviatie a sufletului uman. O persoana care sufera de narcisism nu poate fi interesata de altcineva, pentru ca tot timpul e fascinata de propria sa imagine. Bineanteles ca aceasta persoana e individualista dar nu numai, ci narcisista si asta e mult mai periculos. Dupa parerea mea, un narcisist poate fi un psihopat care nu poate trece dincolo de propria lui viziune care chiar si atunci cand comunica are in fata sa propria lui imagine, idolatrizata. Sa fii limitat si sa nu fii in stare sa-ti orientezi interesul spre alte persoane. Asta inseamna sa fii narcisist.
Personalitatea acestor oameni a fost analizata de multi psihanalisti si toti acestia au cazut de acord asupra unui singur lucru: personalitatea narcisista nu este un caz individual, ci unul social, deoarece mai multi indivizi narcisisti pot crea o societate narcisista. Cred ca acest fenomen a fost analizat de Erick Thorn, care la inceput a fost psihanalist, apoi a devenit sociolog, deci, daca veti citi cartea “Teoria libertatii“, veti intelege la ce ma refer atunci cand vorbesc despre o personalitate narcisista. Pentru el, cel mai potrivit exemplu este Hitler. Hitler era o persoana care a inceput prin a fi narcisist si a terminat prin a deveni dictator. Dictatura inseamna, pe undeva, adorarea unui lider. Dictatorul este un lider care poate fascina si in acelasi timp hipnotiza multimea petru ca el insusi este un narcisist. Deci, personalitatea narcisista a lui Hitler i-a determinat si pe ceilalti sa ramana hipnotizati in fata viziunii sale hipnotice. Deci multimea nu a putut sa creada altceva decat ca el era cel mai potrivit pentru a fi lider. Nu pot spune ca toti tinerii din ziua de azi pot sa devina narcisisti, dar pot sa spun ca accentul care se pune pe estetica in societatea noastra ii indeamna pe tineri spre narcisism. Multi sociologi definesc modernismul ca fiind un proces de estetizare. De exemplu, italianul Paolo L’Aquila este o persoana foarte interesanta care lucreaza in domeniul realitatii virtuale prin Internet, dar are o parere foarte puternica despre estetizarea vietii pentru ca a scris o carte cu referire la acest subiect. A fost prima lui carte publicata in italiana si nu cred ca a fost tradusa. Cartea lui ofera multe exemple elocvente de estetizare a vietii si concluzia este ca atata timp cat o persoana este prudenta, estetizarea nu are efecte negative. Dar persoana respectiva trebuie sa aibe bun gust pentru a fi capabila sa aleaga. Problema este: cine ne poate ajuta sa avem bun gust? Autorul nu examineaza insa ultima problema, ci prima, privind estetizarea vietii. Deci, dupa parerea mea, 5 milioane de italieni au bun gust. De ce spun asta? Pentru ca de fiecare data cand merg in Italia, pot sa-mi dau seama ca exista mai mult bun gust decat in alte locuri: gust in ceea ce priveste moda, in hainele, miscarile, restaurarea vechilor cladiri. Deci, cu siguranta, italienii au bun gust.
Insa am totusi cateva obiectii in aceasta privinta. Oare daca ne raportam la televiziunea italiana, cu toate acele seriale, cu toti acei prezentatori, oare putem vorbi de imaginatie si bun gust? Deci, nu cred ca societatea italiana actuala si-a pastrat acelasi bun gust pe care-l aveau odata, la inceputul secolului. Atunci nu erau nici televiziunea, nici cinematografia si italienii se dedicau in special artei: sculpturii, picturii, muzicii. Desigur asta nu inseamna ca italienii nu au avut o multime de realizari in acest secol. Cinematografia italiana are bun gust, deoarece creatorii au bun gust. Dar nu cred ca aceasta productie in masa pentru publicul larg e intotdeauna de bun gust pentru ca, odata ce un anumit lucru este produs intr-o cantitate masiva, exista riscul ca acest lucru sa-si piarda bunul gust. Cred ca Umberto Ecco a subliniat acest risc pe la inceputul anilor ‘60, dar nimeni nu l-a ascultat, pentru ca pe atunci era complet necunoscut. Vedeti, chiar si un bun filosof nu este cunoscut de catre publicul larg, daca nu este la moda. Ecco a devenit faimos abia in momentul in care a devenit foarte dezamagit de cariera sa de critic literar si s-a hotarat sa scrie un roman care se baza pe stil care era pe atunci la moda. Este vorba despre “Numele trandafirului“. Acum, orice s-ar spune, exista cam 5 milioane de potentiali cititori ai cartii sale, dar atunci cand a scris cartea erau foarte multe persoane interesate in Italia. Nu stiu daca ati citit ce a scris Pazollini (decedat in 1975). El era director de film si totodata un foarte bun critic. In ultima sa scriere el preciza ca motivul pentru care cineva migreaza departe de Italia este urmatorul: Italia nu mai e cea de odinioara. Adica pana si dupa razboi, cam prin anii ‘50, societatea era in conditii mult mai bune in ceea ce priveste calitatea vietii si a bunului gust, decat in 1975. Deci, era pesimist. Daca Pazollini ar trai si azi, cred ca ar migra spre tinuturile amazoniene . Un alt subiect pe care ar trebui sa-l ating este ca, in mod normal, tineretul ar trebui sa fie optimist. A fi optimist inseamna a avea sperante pentru viitor. Dupa cum v-am spus, acesta nu este un lucru foarte usor in ziua de azi, pentru ca societatea moderna si toate aceste procese tehnologice nu lasa prea mult loc pentru sperante. Nu ma refer la sperante de superioritate, pentru ca de asta exista politicienii care in fiecare zi fac promisiuni in legatura cu dezvoltarea si progresul. Dezvoltare si progres, acesta este motto-ul tuturor politicienilor. Insa pentru a avea un viitor plin de speranta, trebuie sa eliminam riscurile sociale si acestea nu sunt eliminate ci, dimpotriva, sunt mai multe decat inainte. Evolutia tehnologiei, a electronicii, a transporturilor, a atras numeroase consecinte adica, daca la inceputul anilor ‘50 erau parcursi doar cativa km pe an, azi sunt parcursi mii de kilometri pe an. In Germania, oamenii calatoresc pe cale aeriana, de 25 de ori mai mult decat in anii ‘50. Oamenii se afla intr-o miscare constanta, deci riscurile sunt mai multe decat inainte: riscurile producerii de accidente, riscurile izbucnirii epidemiilor (care sunt foarte periculoase pentru societatea moderna si uneori nu pot fi prevenite). A spera inseamna insa si a fi intr-o anumita masura si realist. Daca speri in dragostea universala, dupa cativa ani va trebui sa revii la realitate (de exemplu, miscarea hippies care a fost miscarea acelor timpuri). Aceasta miscare a fost putin exagerata de presa, si chiar subestimata, intrucat avea legatura cu droguri, narcotice si lucruri de acest gen . Dar pot sa spun ca in ziua de azi oamenii nu mai cred ca prin actiuni colective pot opri politicienii in a lua decizii in legatura cu viitoarele conflicte si razboaie. Oamenii cred ca e mai bine sa gaseasca o slujba buna si sa nu se implice in politica. Exista o apatie generala fata de tot ce tine de politica .


Probleme ale tinerilor (Nikos Gousgounis) traducere de Mocrei Raluca
O analiza a notiunii de Sophrosyne in Tinerete si dificultatile de a fi modern sau Constanta de maturitate a societatilor moderne
Platon deosebeste 3 elemente ale sufletului uman (psyche):
NOETIKON (spiritualul)
THYMOEID (emotionalul)
SOMA (instinctivul, corporalul) Virtutea suprema (ARETE) este sinteza celor 5 elemente:
frumusetea (Kalos);
curajul (agathos);
dreptate (dikaios);
bunatate (eupoieia);
intelepciune (sophrosyue); Cunoasterea sinelui duce la depasirea stagiului estetic si a cuceririi moralului care ii sta alaturi. Societatea moderna nu ajuta tinerii sa descopere motivarea adevarata, scopurile vietii si valorile adevarate. Tinerii sunt in general optimisti (utopie pozitiva), dar in acest tip de societate sunt foarte dezorientati in problemele cantitative ale vietii si isi pierd scopurile initiale. Astfel, ei pierd “descoperirea sinelui” sau identitatea. Nu pot avea incredere in nimeni si raman mult timp narcisisti.
Traim de fapt intr-o societate a estetizarii. Nepriceperea platonica (EROS EIDENAI) sau dragostea de cunoastere, are mai putin succes in timpurile moderne. Educatia oficiala incurajeaza profesionalismul in locul acestui EROS si Folositorul se impune semnificativului.
Modernitatea este un exercitiu de stiluri si forme in detrimentul intelesului insusi. Cunostinta este fragmentata prin exagerare sau aflux de informatii si iluzia este mult mai mare acum prin intermediul media decat in alte timpuri (folosirea simbolurilor).
Simtul progresului nu are nimic de-a face cu imbunatatirea sinelui interior si perfectiunea morala, ci este mai curand chestiune de succes sau exagerare materiala. Libertatea, ca distantare de vechi stereotipuri si prejudecati, si-a pierdut intelesul, fiindca nu poate conduce la descoperirea de noi valori si la inovatie reala. Interese nu pot fi cultivate, deoarece ceea ce este direrit nu mai este important asa cum obisnuia sa fie in sanul repetitiilor monotone ale aceluiasi lucru.
SACRUL
Este posibil sa inveti pe altii virtuti ? Aceasta intrebare Socratica poate fi transformata intr-o alta afirmatie: Etica presupune Ratiune. Pe aceasta baza, studiul categoriei Sacrului se intoarce spre dublul aspect al Necunoscutului si al Fermecatorului. Vechiul termen DEOS care avea in Greaca ambele sensuri, se apropie ca inteles de Sacru. Societatile primitive sau pre-logice au incercat o apropiere de spiritul Sacrului prin sacrificii si oferire de daruri.
Interdictiile care sunt impuse dupa incalcarea lor spun ceva despre ce este Sacrul. Sacrificiile sunt mijloace de apropiere de esenta Sacrului in cel mai bun mod. Sacrul poate face rau, dar de asemenea, poate salva oamenii de Necunoscut (UMLEICHTE), fiind el insusi Necunoscut! Distinctia dintre sacru si profan e plina de inteles daca luam in considerare modalitatile Infinite prin care Sacrul a fost incalcat de catre profan in societatile pre-moderne sau pre-logice.
Bineinteles Sacrul se va impune misterios dupa toate profanarile sale. Astazi se observa fenomenul invers de sacralizare a profanului de zi cu zi. Cyberspatiul de exemplu, este spatiul care este necunoscut si sacralizat in viata obisnuita. Neocetateni mai curand decat cetateni par ca vor guverna lumea in Mileniul viitor. Oamenii nu au uitat niciodata intoarcerea eterna spre originile lor.
Cautarea originilor este unul din scopurile majore si de asemenea una din provocarile societatilor post moderne. Cea mai importanta calitate a actiunilor noastre nu poate fi alta decat posibilitatea de a alege si a selecta.
Ritualurile Anastenaria ca acte colective traditionale, actuale, demonstreaza inca o data intoarcerea gandului etic originar in mijlocul unei estetizari artificiale care detine motive comerciale de a instraina multimile. Situatiile pot fi atestate in post modernitatea actuala in cazurile in care folosul (beneficiul) comun este considerat superior profitului individual. Intoarcerea Sacrului poate trece prin mai multe drumuri pentru a invinge vietile noastre monotone si profane. Acte extraordinare, precum ritualurile Anastenaria leaga traditia trecutului de un viitor surazator si promitator.
Caracteristici de baza ale sacrului. Sacru-profan si alte dicotomii
Termenul “sacru” a fost folosit dintr-o intinsa varietate de perspective si i-au fost date diferite conotatii descriptive si evaluative de catre invatati incercand sa interpreteze materialele puse la dispozitie de antropologie si istoria religiilor. In aceste interpretari diferite, au fost recunoscute totusi, caracteristici comune ale sacrului, asa cum este de inteles de catre grupuri si indivizi participanti: e separat de lumea comuna(profana); exprima valoarea absoluta si intelesul absolut al vietii; este o realitate eterna careia i se recunoaste faptul ca a existat inainte de a fi cunoscuta si, de a fi cunoscuta intr-un mod diferit de cel prin care sunt cunoscute lucrurile comune. Termenul “sacru” vine din latinescul sacer (indepartat, cu acces limitat). Un lucru sau o persoana erau desemnate sacre atunci cand erau unice, extraordinare. Termenul numinous este folosit in prezent ca o descriere a sacrului pentru a-i indica puterea inaintea caruia omul tremura. Diferiti termeni din traditii diferite au fost recunoscuti drept corelative a lui sacer: grecescul hagios, polinezianul tapu, arabicul haram, malaesianul mana, in Sioux wakanda, vechiul germanic haminja (noroc) si brahman in sanscrita. In afara de dihotomia sacru-profan, sacrul include dihotomii de baza pur-impur si pamant-“liber”. In Roma antica termenul sacer desemna un lucru ce polua orice element (lucru sau fiinta) cu care venea in contact, precum si un obiect care era folosit doar in scopuri divine. In mod similar termenul polinezian tapu (tabu) desemna un lucru care nu era accesibil folosirii comune (obisnuite). Ceva sau cineva binecuvantat, fiind plin de putere sau ceva blestemat precum un cadavru. Orice era tabu era inconjurat de restrictii speciale, intrucat era plin de energii extraordinare care ar fi putut distruge pe oricine care nu se proteja cu forte speciale. In cazul acesta sacrul se identifica cu ceea ce este iesit din comun (neobisnuit) si include atat forte creatoare, cat si poluante (distrugatoare). Pe de alta parte, exista si dihotomia pur-impur, in care sacrul este identificat cu purul, iar profanul cu impurul. Starea pura e cea care produce sanatate, rigoare, noroc, avere si viata indelungata. Starea impura e cea caracterizata de slabiciune, boala, nenorociri (ghinion) si moarte. Obtinerea puritatii inseamna intrarea in domeniul sacrului, si se poate face prin ritualuri de purificare sau prin post, abstinenta si meditatia la o viata ascetica. Cand o persoana devenea pura, patrundea in taramul sacrului si parasea profanul, impurul, lumea decazuta. Aceasta trecere era adesea remarcata de un act ritual al renasterii. (vezi Index: religie primitiva, ritualuri de purificare, ascetism)
Ambivalenta in reactia omului in fata sacrului
Deoarece sacrul contine notiuni atat de putere pozitiva, creativa, cat si de pericol care solicita interdictii riguroase, reactia umana comuna este de frica si fascinatie. Otto si-a elaborat intelegerea divinului din aceasta ambiguitate de baza. Doar sacrul poate indeplini cele mai adanci sperante ale omului, astfel veneratia pe care el o arata sacrului e compusa atat din incredere, cat si din frica. Pe de o parte, sacrul este limita efortului uman – in sensul fragilitatii umane si al interzicerii activitatii umane. Pe de alta parte, este posibilitatea nelimitata care duce omenirea dincolo de structurile limitate spatio-temporale care sunt constituente ale existentei umane. Nu numai ca exista o ambivalenta in reactia omului in fata calitatii luminoase a sacrului, dar restrictiile, tabuurile pot fi expresive in ceea ce priveste puterea sa. Caillois a descris pe larg mecanismul social al societatilor fara stiinta de carte, in care grupul e impartit in doua subgrupuri complementare si a interpretat tabuurile, inter-relatia necesara intre subgrupuri ca expresii ale sacralitatii. Ce este sacru interzis pentru un grup e liber (accesibil) pentru celalalt. In ceea ce priveste o serie de aspecte (bunuri, mancare) grupurile depind una de alta pentru satisfacerea nevoilor elementare. Aici sacrul este considerat a se manifesta in ordinea universului fizic-social in care acesti membri de trib traiesc. Pentru a intrerupe aceasta ordine, aceasta armonie naturala ar fi un sacrilegiu, iar vinovatul ar fi aspru pedepsit. In aceasta intelegere a sacrului individual este prin natura sa, parte dintr-o pereche; singur nu e niciodata complet. Realitatea este experimentata ca una dintre relatiile dinainte stabilite, unele fiind verticale, ierarhice, iar altele orizontale, analoage. O alta ambiguitate significanta este faptul ca sacrul se manifesta in forme concrete care sunt si profane. Misterul transcendent e recunoscut intr-un simbol concret, act, idee, imagine, persoana sau comunitate. Realitatea neconditionata se manifesta in forma conditionata. Eliade a elucidat aceasta “dialectica a sacrului”, in istoria religioasa: o piatra, un animal, marea. Ambiguitatea sacrului luand forme profane inseamna ca, desi toate sistemele gandului sacru si actiunii sacre se diferentiaza intre acele lucruri considerate sacre sau profane, nu toti oamenii gasesc manifestarea divinului in aceeasi forma; si ceea ce este profan pentru unii, este sacru pentru altii.
Manifestari ale sacrului
Sacrul apare in mituri, sunete, activitati ritualice si obiecte naturale. Repovestind mitul, actiunea divina care a avut loc la inceput se repeta. Repetitia actiunii sacre dubleaza in mod simbolic structura si puterea care au stabilit lumea prima data. Asadar este importanta cunoasterea si pastrarea structurii eterne prin care detine viata, deoarece este modelul si sursa de putere in prezent. (vezi Index: mitul creatiei) . Recunoasterea puterii sacre in mit este legata de faptul ca sunetul insusi are putere creatoare in special sunetele sacre. Uneori acestea sunt cuvinte, precum numele zeului, mitul divin, rugaciunea sau imnul. Alteori insa sunt acelea care nu au un inteles comun (ex.: Indianul om, Budistul om mani padme hum sau evreiescul si crestinul aleluia (vezi Index: mantra)). Strans legate de expresiile verbale ale puterii sacrului sunt activitatile efectuate in adoratie, sacramente, sacrificii, sarbatori. O parte din importanta ritualului religios sta in faptul ca pe taramul sacru toate lucrurile au locul lor. Pentru ca existenta umana sa prospere (sau chiar sa continue) trebuie sa corespunda cat de strans posibil modelului divin (destin sau vointa). Traditii religioase diferite au formulari teologice si filozofice diferite a intelesului sacramentelor. In crestinismul Romano-Catolic sacramentul este “un semn extern si vizibil al unei gratii invizibile si interioare”. In Hinduismul Brahmanic, un Samskara (sacrament) este actul sacru care perfectioneaza omul si care culmineaza la sfarsitul unor serii de bainskara intr-o renastere spirituala, o “a doua nastere” simbolica. In ambele cazuri, actiunea sacra stabileste relatia dintre lumea umana si cea divina. Alte activitati sacre include initierea, sacrificiul, sarbatorile. Ritualurile de initiere in cadrul societatilor nestiutoare de carte expun si stabilesc viziunea despre lume a participantilor. Persoana initiala invata ordinea eterna a vietii dupa cum este afirmata in mit. Viata este in general privita drept creatie a unor fiinte supranaturale, iar initiatul este invatat secretul vietii si mijloace de a obtine beneficii divine. El invata tabu-uri si i se da des un semn sacru (circumcizie, tatuaj, incizie) – pentru a exprima fizic ca face parte din comunitatea sacra originala. In alte religii precum crestinismul, Budhismul, Hinduismul, un initiat intr-o comunitate divina (adesea monastica) in semnul unei comunitati religioase mai mari, e desemnat printr-o schimbare a numelui si purtand anumite vesminte, denotand relatia lor speciala cu sacrul. In cadrul sarbatorilor si a sacrificiilor, doua functii religioase sunt adesea combinate: -obtinerea de putere noua (viata, energie) pentru lume; -purificarea existentei pangarite. Sarbatorile religioase sunt o intoarcere la timpul sacru, anterior existentei structurate, pe care o experimenteaza oamenii in mod comun. Calendarele sacre asigura ocazia timpului profan de a fi intinerit periodic in timpul sarbatorilor. Aceste ocazii repeta in mod simbolic haosul primordial dinaintea inceputului lumii; si, precum lumea a fost creata la “inceput”, astfel in repetitia acelui timp lumea prezenta este regenerata (vezi Dimensiuni ale Sacrului, mai jos). Folosirea mastilor si suspendarea tabu-urilor normale exprima natura nestructurata, neconditionata a sacrului. Dansul, alergatul, cantecul si alte procesiuni sunt tehnici pentru re-creatie, pentru stimularea puterii originale a vietii. Activitatea rituala isi indreapta puterile in doua directii: -se concentreaza pe timp, spatiu, ocazie; -elibereaza puterea in evenimentele din viata de zi cu zi prin abundenta de sine – vibratia primara se resfrange in existenta. Noua energie imprastie energia veche, poluata, epuizata; curata canalele astupate, stranse, intarite ale vietii. (vezi Index: haos si ordine) Una dintre cele mai importante forme in care omul are acces la sacru este sacrificiul. Procedura centrala in toate sacrificiile este folosirea victimei sau a unui inlocuitor ca mediator intre lumea profana si cea sacra. Sacrificiul (latinescul sacri-ficum, facand Sacru) este sfintirea unui dar prin care lumea profana are acces la cea divina fara a fi distrusa de sacru. In loc, obiectul de sacrificiu (victima) este distrus, servind drept canal unic, extraordinar intre cele doua taramuri. In ritualurile de sacrificiu, este importanta dublarea actului original (divin); si fiindca in diferite traditii religioase creatia este zamislita in moduri variate, diferite forme sunt pastrate: arderea sau strivirea porumbului, strivirea de tulpine, uciderea mieilor fara pete rusinoase, varsarea sangelui unei persoane sacre, precum primul nascut. Sacralitatea se manifesta in oficiali sacri: preoti sau regi, sau in special in locuri sacre stabilite, precum templele si in obiecte naturale precum raurile, muntii, copacii. Preotul este un agent special in cultul religios, actiunile sale rituale reprezinta actiunea divina. In mod similar regele sau imparatul este un mediator special intre rai si pamant si de aceea i s-a dat denumiri precum “fiu al raului”, “ mana lui Dumnezeu ”. (vezi Index: preotie, domnie sacra). Precum anumite persoane sunt sfintite, astfel anumite locuri sunt desemnate drept “ poarta a raiului ”. Temple si altare sunt recunoscute drept locuri unde atitudini si restrictii speciale domina intrucat sunt locuite de catre sacru. In aceeasi maniera, anumite imagini ale lui Dumnezeu (si carti sacre) sunt considerate ca avand o putere unica si fiind expresii pure ale realitatii divine. Imaginea si templul sunt societatile traditionale, nu doar productii simple ale artistilor si arhitectilor individuali; sunt reflectii ale esentei sacre a vietii, iar masurile si formele lor sunt specificate prin comunicare sacra din sfera divina. In acelasi context, obiectele naturale pot fi inzestrate cu putere divina. Soarele de exemplu, este intruparea puterii vietii, sursa tuturor constiintelor umane, pivotul central pentru ritmul etern si ordinea existentei. Dar, un rau precum Nilul pentru vechii egipteni si Gangele pentru hindusi, sta marturie a puterii vietii incarnate in geografie. Muntii sacri (ex.: Binai pentru evrei, Kailasa pentru hindusi, Fujiyama pentru japonezi) erau locuri speciale de putere divina, lege si adevar (vezi Index: loc sacru,iconografie)
Dimensiuni ale Sacrului
Sacrul prin definitie este raspandit in toate dimensiunile vietii. In cadrul modalitatilor de invatare religioasa exprimata in mitul si ritualul sacru, exista totusi o concentrare speciala asupra timpului locului (cosmos) si agentilor activi (eroi, stramosi, divinitati). Cand existenta este considerata in termeni dihotomici sacru-profan – care presupune ca sacrul este total diferit, dar necesar vietii de zi cu zi – este foarte important sa se stie se sa intre in contact cu sacrul. In cadrul sarbatorilor periodice oamenii sarbatoresc timpul sacru; un calendar sacru marcheaza intervalurile vietii unui om si asigura modelul pentru o viata vesela si productiva. Calendarele sacre sezoniere sunt foarte importante in societatile predominant agricole. In ordinea insasi a naturii, oamenii observa ca diferitele anotimpuri au valorile lor distincte. Aceste diferentieri sunt celebrate prin sarbatori de primavara (cand lumea este re-creata prin expresii rituale ale generarii) si sarbatori ale recoltei (ziua recunostintei si protejarea fortei vietii in seminte pentru primavara viitoare). In acest context, timpul este consideral ciclic, iar viata unui individ este marcata de acele ritualuri prin care ne intoarcem continuu la sursa divina. In mod similar, miturile si ritualurile marcheaza lumea (cosmosul) in locuri cu semnificatie sacra speciala. Teritoriul in care individul traieste in interior atat timp cat este in contact cu realitatea ramane divin. Inauntrul acestui teritoriu exista viata; in afara lui este haosul, pericolul si demonii. De-a lungul istoriei, “lumea sacra” s-a extins asupra acelorasi teritorii, si nu se putea vorbi propriu-zis de pamanturi crestine, lumea musulmana, pamantul de bastina evreiesc, locul oamenilor nobili (Aryavarta, Hindusi) sau regatul central. Sacralizarea posesiunii de pamant a unui individ cu anumite ritualuri era egala cu stabilirea unei ordini cu legea divina. In ritualul Vedic, ridicarea unui altar al focului (in care zeul Agni – foc – era prezent) insemna infiintarea unui cosmos la scara microscopica. Odata ce un cosmos este infiintat, exista anumite locuri care erau sacre in mod special. Anumite rauri, munti, palcuri de copaci, pesteri sau constructii umane, precum templele, altarele sau orasele asigura “poarta”, “scara”, “buricul”,”stalpul” intre rai si pamant. Acest loc sacru este cel care ingaduie sacrului sa patrunda in existenta, dand ordine fortei si stabilitate vietii. O alta dimensiune a sacrului este activitatea divina sau eroica: actiunea decisiva efectuata de agenti creatori sau protectori. Stramosii spirituali ai unei persoane nu trebuie sa fie biologic definiti. Nu este nici macar nevoie ca ei sa fie umani. Sunt fortele esentiale de care depinde supravietuirea si pot fi inzestrate cu forma concreta in calitati animale (longevitate, renastere, calitati magice) in “ felurile strabunilor” sau printr-un erou special care a asigurat existentei prezente beneficii materiale si spirituale. Daca notiunea de manifestare sacra este extinsa pentru a include relatiile sociale (mai ales tabu-uri) intr-o comunitate, atunci relatiile comunitare pot fi privite ca o dimensiune prin care sacrul se manifesta. Aici valorile umane sunt sacralizate de restrictii (ex.: cu cine poate servi masa cineva, cu cine se poate casatori, pe cine poate ucide). Infiintarea unei comunitati necesita formarea anumitor relatii; si acestea sunt sacre atunci cand poarta puterea fortei cosmice, eterne, absolute. De exemplu, sacralizarea regelui sau imparatului in societatile traditionale agricole insemna infiintarea unui sistem de ordine pentru societate (vezi Index: venerarea eroului). Extinderea notiunii de “Sacralizare”
Pentru a include reorganizarea umana a experientei in cadrul contextului oricarei norme absolute, sacrul poate fi vazut in dimensiuni precum viata ca istorie, constiinta de sine, estetica si reflectia filozofica (conceptualizare). Fiecare din aceste modalitati de experienta umana poate deveni forta creatoare intrucat au existat oameni care “au devenit reali” si au castigat cea mai profunda intelegere de sine.